"Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești." Părintele Arsenie Boca

marți, 29 octombrie 2013

În loc de introducere



Nu m-am gândit niciodată că "de mâine" voi începe să organizez alături de soțul meu acțiuni caritabile. Nu am făcut planuri în acest sens și nici nu m-am gândit în momentul în care am încercat să ajutăm, după umilele noastre posibilități că va veni un anumit moment în care vom face asta într-un mod organizat. 

Știu doar că într-o zi, prin decembrie 2010 am citit pe facebook, o postare scrisă de o persoană pe care nu o cunoșteam, care încerca să ajute zece fetițe orfane, crescute de o măicuță, într-o mănăstire din Covasna. Și rândurile mi-au ajuns la inimă. Așa că am început să dau telefoane, să-mi mobilizez prietenii pentru a ajuta aceste fetițe. Am primit ajutor nesperat. Pentru că sufrageria noastră era deja plină de daruri, hăinuțe și alimente ne-am gândit să împărțim o parte și altor copii sărmani. 

Colega mea, Maria Coman a găsit repede destinarii, tot pe internet. Este vorba de copiii aflați în grija părintelui Marian Tudor din Glodeanu, județul Buzău. Cred că întâlnirea cu părintele a fost cea care a deschis cumva drumul până la inima mea. Cunoscând inima caldă a părintelui, care se jertfește în permanență pentru ceea ce înseamnă aproapele nostru, adică pentru copiii lipsiți de șansă din parohie și nu numai, am simțit nevoia să fac mai mult, pentru aceste suflete. Așa s-a născut blogul copiilor din Glodeanu. Am strâns pentru ei hăinuțe și alimente de la prieteni și colegi. Am dat mailuri la mai multe firme. Am organizat sesiuni de vânzare de felicitări, realizate de copii, la târgurile de produse tradiționale din Agronomie. Prietena mea, Alina Prodan, pe atunci reporter la emisiunea "În premieră" (Antena3) mi-a sărit în ajutor și a realizat un reportaj despre drama acestor copii, condamnați de sărăcie. Treptat, treptat în viaţa lor a apărut şi o undă de speranţă. Au venit în vizită la București, iar Dumnezeu a rânduit ca dorința părintelui, aceea de-a ridica un centru social pentru copii, să prindă viață, în mai puțin de trei ani, cu ajutorul unui om cu suflet mare care a donat fondurile necesare construcţiei şi s-a ocupat de ridicarea ei.

Îmi amintesc că la începutul anului 2011, la finalul unei slujbe de duminică, o doamnă mi-a dăruit un fluturaș. Era profesoară de religie. Scria acolo, că un băiețel de numai 10 ani, Cosmin se luptă cu o formă rară de cancer. Ceva m-a împins să-i sun pe părinți. Și de la primul telefon s-a creat între noi o legătură care sunt sigură că va dura toată viața. Lupta acestui copil minunat a devenit într-un fel și lupta mea. De aceea este greu de explicat durerea pe care am simțit-o anul trecut, în noiembrie când Cosmin s-a dus în lumea îngerilor.

În toamna lui 2011 un reportaj despre un băiețel nevăzător, Adelin care învăța la Școala din Buzău m-a determinat să-mi doresc să aducem puțină bucurie celor care nu văd, dar simt cu ochii inimii. Așa s-a născut campania "De Sfântul Nicolae, pentru copiii care nu văd lumina". De acest moment se leagă o altă întâlnire frumoasă. Aflând de pe facebook de acest eveniment, Roxana Dumitru, asistent social la o asociație de profil mi-a trimis un mesaj. Mi-a scris că în Institutul Oncologic Fundeni, Marcela, o adolescentă fără vedere (elevă a Școlii din Buzău), care suferea de cancer așteaptă și ea s-o viziteze Sfântul Nicolae. La prima întâlnire am avut senzația că pe Roxana o cunosc de-o viață. Am avut emoții uriașe înainte s-o cunosc pe Marcela. În primul rând nu am crezut că pot intra într-un spital în care sunt copii bolnavi de cancer. Îmi era teamă că suferinţa lor mă va doborî şi că nu voi fi în stare să le aduc zâmbetul pe chip. M-am rugat să nu plâng și am reușit. Dar nu datorită mie, sunt sigură. Cineva, de acolo de Sus a avut grijă de asta. Și așa am început să-mi doresc să dăruim zâmbete şi altor copii care stau cu lunile în spitale.

Au urmat campanii de Crăciun și Paște, în cele trei spitale de profil, Spitalul Fundeni, IOB și Spitalul Marie Curie din Capitală. Încercări de a întinde o mică mână de ajutor copiilor pentru care "acasă" este un salon de spital. Ne-am orientat în funcție de nevoi, am cumpărat medicamente sau produse necesare post-transplant, consumabile sau alimente pentru copiii bolnavi de cancer. Sau pur și simplu, jucării și pânze de pictură pentru bucuria celor mici. Am învăţat că dincolo de ajutorul material nimic nu contează mai mult ca suportul psihic, pe care poți să-l oferi atât mamelor cât şi copiilor care duc o cruce atât de grea.

Lupta aceasta nu este deloc una egală. Este o luptă cu un dușman ascuns și perfid care i-a răpit pe mulți dintre prietenii cunoscuţi în spitale. Fiecare despărțire a adus cu ea, suferință. Un singur gând ne-a ajutat - acela că orice poți să faci pentru copiii bolnavi este mai mult decât nimic. Nu le poţi schimba viaţa, destinul, durerea. Dumnezeu ne îngăduie doar să-i ţinem puţin de mână. Să le oferim mici mângâieri. Pentru a-i susține pe copiii bolnavi am creat un grup de suport pe facebook - ”Prietenii copiilor bolnavi de cancer”.

Cercul nostru de oameni buni s-a mărit. Aşa, ca într-o minunată familie. Și s-au creat și alte legături, chiar între cei care au fost ajutaţi şi cei care au nevoie de ajutor. Copiii din Glodeanu au făcut la rândul lor felicitări pe care le-au vândut și au pregătit pachete pentru copiii din spital. La rândul lor au fost răsplătiți vara aceasta cu o tabără la Mărcuș, mănăstirea din Covasna unde măicuța crește cele 10 fetițe abandonate de părinți, despre care scriam la început. Şi tot așa...

Fiecare faptă bună a atras parcă altă faptă bună. A mai deschis o ușă (mai multe despre campaniile organizate în ultimii ani puteți să citiți aici).

Au fost momente în care fondurile strânse au depășit așteptările noastre. Pentru că Dumnezeu ne-a scos de fiecare dată în cale oameni excepţionali. Oameni care deşi nu ne-au cunoscut şi-au deschis inima pentru un scop comun, acela al bucuriei. Așa că am ales să investim, cu ajutorul Asociației Aripi spre Viață (care s-a ocupat de achiziția propriu zisă) în medicamente citostatice și reactivi pentru laboratorul de diagnosticare a leucemiei din Spitalul Fundeni. La acțiunea de Crăciun, cea din decembrie 2012 ne-am lovit tot mai mult de nevoia existenţei unei asociaţii, în special pentru firmele care doresc să facă sponsorizări în bani și produse. În plus ne-am gândit că este păcat ca firmele să nu doneze 20 la sută din impozitul pe profit, iar persoanele fizice 2 la sută din impozitul pe venit, (bani care se duc oricum în visteria statului) pentru a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși, indiferent dacă este vorba de copiii bolnavi de cancer, de copiii săraci, de mamele supuse violenței în familie, de bătrâni sau de oamenii străzii. 

Așa s-a născut ideea înființării acestei asociații. Au răspuns prezent pentru înființare două prietene bune, Mădălina și Mirela. Și desigur, soțul meu. Prietena Mihaelei Tudor, Aura Matei, de profesie avocat a devenit și prietena mea și m-a ajutat cu partea birocratică. Asociației i-am dat numele Sfântului Nicolae, pentru că m-am gândit că el este ocrotitorul tuturor copiilor și al celor năpăstuiți, dar și numele Sfântul Efrem cel Nou, recunoscut ca sfânt vindecător, la fel ca și Sfântul Nectarie.

Primele demersuri le-am început prin martie, anul acesta. Chiar în luna în care, în pântecele meu se zămislea un prunc, o fetiță. Bucuria sosirii pe lume a primul copil ne-a oprit din drum o vreme. 

M-am întrebat de multe ori de ce Dumnezeu ne-a îngăduit să vedem atâta suferință. Iar apoi s-o simţim pe pielea noastră, prin pierderea propriului copil, în luna septembrie a acestui an. Fetița a primit Sfântul Botez și un nume - Sofia. Despre drumul spre Rai, un drum care a făcut mai întâi un popas prin Iad, prin suferință și prin multă durere am scris aici. 

Noi știm de fapt, că Sofia nu a murit, Sofia doar s-a rătăcit câteva zile pe pământ, iar apoi s-a dus la Domnul, în brațele Tatălui și în cele ale Mamei noastre, Maica Domnului. 

Sofia trăiește acum prin noi și va trăi prin noi până la sfârșitul zilelor care ne-au fost date pe pământ. Din clipa în care ne-am despărțit de fetiţa noastră am știut că binele pe care-l vom face de acum înainte va purta un nume, numele ei. Abia atunci am realizat că toate clipele petrecute înainte de acest moment, pe drumul suferinței, alături de copilașii bolnavi, de mamele deznădăjduite, de copiii abandonați sau săraci nu au fost decât o pregătire pentru durerea noastră.

Am convingerea că Sofia a avut o misiune clară, chiar dacă a trăit doar cinci zile. Sufletul ei mare, luminos care a venit printre noi cu multă rugăciune și pentru care s-au rugat atâția oameni dragi ne-a atins inimile într-un mod aparte. Inimile noastre de părinți și nu numai. Ci şi inimile celor din jurul nostru.

Oricine dorește să devină voluntar al asociației noastre este binevenit.

Am ales imaginea macilor pentru a duce mesajul noastru mai departe. Ni se par reprezentativi pentru misiunea noastră. Sunt fragili, delicaţi, în bătaia vântului şi totuşi tulburători de frumoşi. Ei ne amintesc de Sofia şi ne duc cu gândul la Rai. 

În memoria Sofiei, cu ajutorul Sfântului Nicolae, marele Ierarh al Lichiei și al Sfântului Efrem cel Nou pornim acum la drum. Pornim cu aceleași speranțe mărunte - să dăm de mâncare celui flămând, să-l îmbrăcăm pe cel gol, să-l săturăm pe cel însetat, să-l alinăm pe cel aflat în suferință. Un drum pe care ne rugăm să ne fie iertate păcatele și privim mereu spre Cer. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

29 octombrie 2013, 
Nicoleta Moraru (Țintea), Președintele Asociației "Sfântul Nicolae și Sfântul Efrem cel Nou"

Sharing is caring