"Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești." Părintele Arsenie Boca

marți, 12 august 2014

VEŞTI BUNE DESPRE CARMEN, CAMPIOANA LA TAEKWONDO

Carmen Popa
Vă mai amintiţi de Carmen? Tânăra care a crescut în centre de plasament şi care a luptat pentru a-şi face un viitor? Cea care a devenit arbitru internaţional, a câştigat medalii şi a învăţat o meserie, cea de kinetoterapeut? 
Medalii câştigate la diverse competiţii
Înainte de Paşte vă ceream ajutorul pentru că tocmai primise o locuinţă socială, o mică garsonieră în care nu avea decât hainele şi câteva cărţi.
Bucătăria, aşa cum arăta iniţial
Garsoniera socială în care locuieşte Carmen
Cu ajutorul vostru, al tuturor celor care aţi răspuns mesajului nostru Carmen şi-a mobilat în întregime garsoniera, inclusiv bucătăria. Şi-a zugrăvit căsuţa şi acum are cu adevărat un loc pe care-l poate numi "acasă".

Carmen, în garsoniera care a fost mobilată cu ajutorul vostru
Bucătăria garsonierei
Pentru că aţi fost foarte generoşi, tot ceea ce i-a prisosit, Carmen a dăruit la rândul ei unui alt tânăr, care a crescut tot în centre de plasament şi care dormea de câteva luni, în locuinţa lui socială, pe jos, pentru că nu-şi permitea s-o mobilizeze. Cu alte cuvinte aţi făcut doi tineri fericiţi. 

El este Daniel, un tănăr care a crescut tot în centre şi care s-a bucurat şi el de generozitatea voastră
Vă mulţumim tuturor pentru că aţi fost ca de fiecare dată, buni, buni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sharing is caring