"Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce ești." Părintele Arsenie Boca

marți, 9 decembrie 2014

Scurt bilanț al campaniei "De Sfântul Nicolae, pentru un copil în suferință"


Nu am reușit să facem până acum, bilanțul acțiunii de Sfântul Nicolae. Lucrurile se derulează uneori atât de repede, încât ne străduim să le facem în viteză, dar cu nădejde că Dumnezeu ne va ajuta și că în calea noastră vor ieși acei oameni care pot fi sau mai bine spus, care trebuie să fie alături chiar în acel moment, de cei care au nevoie de puțină încurajare.

Așa cum știți, de Sfântul Nicolae am lansat o campanie, pe care am numit-o "De Sfântul Nicolae, pentru un copil în suferință". Am pornit de la circa 70 de copii, pe care i-am susținut de-a lungul timpului iar apoi lista s-a tot extins încât am atins suta. (scriptic au rămas 96, faptic au mai fost încă 4 copii cărora le-am dus daruri, pe ultima sută). În listă am adăugat copii sau adolescenți care au nevoie de sprijin pe mai multe paliere, unii nu au posibilități, alții se luptă cu boala, alții au părinți bolnavi sau suferă după pierderea unui părinte și au fost și copii care au întrunit mai multe dintre toate cele enumerate mai sus, nu au posibilități financiare, au o mamă bolnavă, și-au pierdut tatăl și suferă și de cancer.

Slavă lui Dumnezeu și Sfântului Nicolae, nu a fost copil de pe listă pentru care să nu existe un Moș bun. Un Moș Nicolae, ca-n poveste generos și blând care să pună într-o cutie, alături de daruri și multă dragoste. Pentru unii dintre copii s-au înscris pe listă mai mulți moși și sincer, ne-am bucurat că s-a întâmplat așa, pentru că, într-un fel, uneori și bucuriile sunt direct proporționale cu greutatea suferinței care stă pe umerii unui copil. Mulți dintre acești moși au rămas pentru copii, anonimi. Dar cu siguranță copiii vor păstra în amintire exact acea imagine a bunicului milostiv, care oferă iubire și bunătate necondiționat, un Moș Nicolae autentic.

Despre copii am putea scrie pagini întregi. Fiecare e un mic univers cu durerile lui. E greu să vorbești despre un copil care știe ce este foamea. Sau despre un copil care luptă cu o boală cruntă, pe care o înțelege și cu care se luptă cu mai mult curaj decât un om mare. E greu să vorbești despre un copil care a dormit sub cerul liber, în ger și în frig. Înconjurat de troiene de zăpadă. E greu să vorbești despre un adolescent care și-a pierdut de curând un părinte sau despre acei copii care se tem că o boală cruntă le-ar putea răpi mama.

Voi... ați fost generoși. Doamne, dacă am putea să scoatem mereu la suprafața acea bunătate ascunsă în fiecare dintre noi, cred că în fiecare zi am vedea cu ochii noștri MINUNI. Ele există și acum doar că, apăsați de griji nu mai avem puterea să le observăm.

Când ne strângem mai mulți pentru a aduce bucurie, ceva care nu se poate cuantifica, dar se poate simți nu facem altceva decât să trăim o minune. 

Cu pași mici și netezi facem și noi fapte mici, de pici. Ca la grădiniță. Și în seara aceea în care am pus în brațele unui copil, un cadou frumos împachetat, în seara în care am văzut licărul din ochii acelui copil sau vreo lacrimă furișată, pe la gene punem și noi capul pe pernă, fericiți. 

De Sfântul Nicolae a fost o zi. O zi adevărată. 

Vă mulțumim tuturor pentru implicare!

DETALII FINANCIARE:

Am cumpărat cadouri copiilor de pe listă din donațiile făcute în contul asociației. Pentru acțiunea de Sfântul Nicolae în contul asociației noastre, Asociația "Sfântul Nicolae și Sfântul Efrem cel Nou" s-au strâns 3698.5 ron, din care am cheltuit 1817.1 ron. Au rămas 1881.4 ron. Aceste fonduri le vom redirecționa pentru acțiunile noastre viitoare.

Suma de 1817.1 ron am cheltuit-o pentru cumpărarea a 90 de pungi cu dulciuri de la Alka (am beneficiat de o reducere de 20 la suta la produse). Fiecare pungă a avut 10 produse de la Alka (croissante, biscuiți, părjitura casei, covrigei etc) valoarea pentru un pachet fiind de 20.19 ron.

În punguță am adăugat în plus următoarele produse, primite din donații de la firme sau de la prietenii asociației (câte două portocale, două banane, o pungă de dropsuri, o pușculită, cărticele oferite de Editura Iona, globuri, figurine din ciocolată etc).

Au fost familii cărora le-am dus în pungi separate și hăinuțe sau jucării pe care le-am primit de la diverși prieteni (de la copiii lor) și le-am împărțit pe vârste etc. încercând să le dăruim familiilor foarte sărace.

Monica M. și Ciprian ne-au ajutat să trimitem coletele în țară. Și sincer ne-au salvat la capitolul acesta pentru că fără ajutorul lor nu am fi reușit să ne descurcăm cu toată logistica implicată. 

Pentru darurile din București ne-am întâlnit sâmbătă, la ora 11.00 cu mai mulți prieteni ai asociației sau persoane care au dorit să se implice. Fiecare a dus daruri la una sau două familii, de la caz la caz. Cu această ocazie s-au legat și prietenii între ajutoarele Moșului și copiii care și-au pregătit ghetuțele.

ALTE BUCURII:

- în cadrul campaniei am reușit să acoperim și alte nevoi ale beneficiarilor (cu ajutorul prietenilor asociației familia Bereschi a primit o aerotermă, Laura Cotleț un televizor, alte familii, alimente sau hăinuțe)
- sunt în curs de rezolvare următoarele probleme (pentru una dintre familii un om bun a cumpărat o mașină de spălat si un frigider și acelasi om bun va oferi un frigider pe care-l deținea, altei familii care are mare nevoie. transportul va fi făcut zilele următoare).
- trei dintre beneficiari au primit câte 100 de lei fiecare (trimiși cu dedicație de tot de prieteni ai asociației).

CONCLUZII:

A fost prima acțiune de acest gen a asociației noastre. Adică o acțiune dublă, care să-i implice pe de o parte în mod direct pe cei care fac fapte bune (prin asumarea rolului de "Mos Nicolae", pregătirea si trimiterea unui pachet sau chiar prin vizitarea directă a familiei care are nevoie de ajutor) și pe de alta, care să amplifice, fapta bună prin pregătirea și oferirea daruri, de către asociație. 

Dacă tot eram în priză ne-am gândit să facem o listă și pentru Crăciun. Știm... timpul este foarte scurt dar tragem nădejde că se vor găsi Moși pentru toți copii. Deocamdată ajutoarele de nădejde ale Moșului lucrează la LISTA DE DORINȚE. 

Dacă doriți să fiți Moș Crăciun pentru un copil fără posibilități, stați cu ochii pe noi.

Este greu să-i enumerăm pe toți cei implicați în evenimentul de Sfântul Nicolae. Nu au fost puțini. Vă mulțumim din inimă, tuturor.

FOTOGRAFII:

CADOURILE PREGĂTITE DE PRIETENII ASOCIAȚIEI ȘI TRIMISE ÎN MOD DIRECT, BENEFICIARILOR: 


PREGĂTIRILE ASOCIAȚIEI PENTRU EVENIMENTUL DIN 6 DECEMBRIE


DARURILE OFERITE DE ASOCIAȚIE:



Sharing is caring